
BNM: Cooperarea cu BERD și alți parteneri de dezvoltare este fundamentală pentru consolidarea transparenței și integrității pieței financiare din Moldova
Declarația a fost făcută de Vladimir Munteanu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, în deschiderea deschiderea workshop-ului ”Increasing Role of Compliance in International Trade” (Creșterea rolului conformității în comerțul internațional”), un eveniment organizat de BNM, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Argos Advisory. Atelierul de lucru, care se desfășoară pe parcursul a două zile, reunește la Chișinău experți internaționali în domeniul reglementărilor financiare și al conformității. În discursul său, Vladimir Munteanu a subliniat importanța respectării standardelor internaționale în sectorul financiar, într-un context economic și geopolitic complex. „Republica Moldova se află într-o regiune marcată de provocări semnificative, iar implementarea unui cadru de conformitate solid este esențială pentru menținerea stabilității financiare și creșterea credibilității noastre pe plan internațional. Colaborarea cu BERD și alți parteneri de dezvoltare este fundamentală pentru consolidarea transparenței și a integrității pieței financiare din Moldova”, a declarat prim-viceguvernatorul Vladimir Munteanu. Evenimentul abordează teme privind riscurile asociate sancțiunilor internaționale, reglementările în domeniul conformității financiare și strategiile pentru prevenirea activităților ilicite, inclusiv măsurile aplicate în diferite jurisdicții. Workshop-ul va continua pe 22 ianuarie, oferind o aprofundare a tematicilor de conformitate, între care studii de caz privind sancțiunile internaționale, actualizări din partea Trezoreriei SUA asupra programului OFAC (Office of Foreign Assets Control – agenție din cadrul Trezoreriei SUA) și analiza riscurilor asociate spălării de bani prin comerț. „Aceste subiecte nu sunt doar relevante, ci și esențiale pentru consolidarea capacității noastre de a face față provocărilor din ce în ce mai complexe. Rolul nostru, fie că reprezentați autorități sau instituții financiare, este unul foarte important. Doar printr-un efort colectiv și printr-o colaborare strânsă putem să ne adaptăm continuu reglementările, să identificăm riscurile emergente și să ne aliniem celor mai bune practici internaționale”, a concluzionat prim-viceguvernatorul BNM. Acest eveniment marchează o etapă în alinierea sectorului financiar al Republicii Moldova la standardele internaționale și întărirea mecanismelor de prevenire a riscurilor în comerțul global.// 22.01.2025 - InfoMarket.