
Guvernul a alocat în luna iunie 156,2 milioane de lei prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală pentru lucrări de implementare a 151 de proiecte de dezvoltare locală în cadrul programului „Satul European-2”
Potrivit Guvernului, aceste investiții contribuie în mod semnificativ la modernizarea infrastructurii localităților rurale, facilitând accesul cetățenilor la servicii esențiale, precum educația, cultura, sănătatea și serviciile publice. În luna iunie au fost finalizate 15 proiecte care au adus îmbunătățiri concrete pentru mii de locuitori din diferite localități ale țării. Este vorba despre proiecte de asigurare a apei potabile, instalarea de iluminat stradal modern, repararea clădirilor administrative, a școlilor, a caselor de cultură, construirea de terenuri de sport, centre moderne și spații multifuncționale pentru educație, cultură, divertisment și odihnă. În total, în cadrul celei de-a doua ediții a Programului național „Satul european” a fost aprobat finanțarea a 887 de proiecte, dintre care: 766 de proiecte au contracte de finanțare semnate, 49 de proiecte sunt deja finalizate, 423 sunt în curs de implementare, 113 proiecte sunt gata pentru începerea lucrărilor, 136 proiecte sunt în curs de achiziții publice. Până în prezent, guvernul Moldovei a alocat deja peste 306 milioane de lei prin Fondul de Dezvoltare a Teritoriilor Rurale pentru proiecte finalizate și în curs de derulare, dintr-un buget total de aproximativ 2,8 miliarde de lei, aprobat pentru această ediție a programului. // 14.07.2025 – InfoMarket.