
Arvid Tuerkner a fost numit noul Director General al BERD pentru Moldova și Ucraina.
Potrivit Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acesta îl înlocuiește pe Matteo Patrone, care, după 5 ani de activitate în această funcție, devine Vicepreședinte BERD pentru sectorul bancar. Arvid Türkner a ocupat până acum funcția de Director General al BERD în Turcia. El își va prelua noua funcție la 1 mai și va supravegea, printre altele, dezvoltarea programului BERD pentru Ucraina, care se concentrează pe 5 teme de investiții în timp de război: sprijinirea securității energetice, a infrastructurii critice, a securității alimentare, a comerțului și a sectorului privat și a dialogului politic pentru a ajuta Ucraina și Moldova să se apropie de aderarea la UE. Se subliniază faptul că Ucraina este o zonă de investiții prioritară pentru BERD. Peste 4,1 miliarde EUR au fost direcționate spre aceasta țară de la începutul invaziei ruse din 2022. Viitoarele investiții în timp de război și de reconstrucție vor fi susținute de majorarea capitalului vărsat de 4 miliarde EUR, convenită de acționarii BERD la sfârșitul anului trecut. "Această numire în funcție reflectă importanța pe care BERD o acordă relației sale cu Ucraina, care se extinde mai mult decît pe parcursul a trei decenii și care nu a făcut decât să se intensifice de la izbucnirea războiului la scară largă", a declarat Prim-Vicepreședintele BERD, Jürgen Rigterink. "Performanța remarcabilă a lui Arvid Tuerkner în poziția sa anterioară în Turcia ne oferă o mare încredere că acest portofoliu vital se află în mâini sigure", a mai spus Prim-Vicepreședintele BERD. Arvid Tuerkner, cetățean german, s-a alăturat BERD în ianuarie 2009, venind de la banca germană de dezvoltare DEG, în calitate de bancher senior în cadrul grupului de instituții financiare din Moscova. El a fost promovat la funcția de director de dezvoltare regională și director adjunct al biroului din Moscova în octombrie 2013 și a devenit șeful BERD în Rusia în aprilie 2015. După ce s-a mutat la Londra la începutul anului 2017 în calitate de director pentru datorii corporative, a fost numit în noiembrie 2017 în funcția actuală de Director General al BERD în Turcia. În această funcție, Arvid Tuerkner a condus cu succes măsurile băncii de gestionare a crizei provocate de devalorizarea lirei în 2018. Sub conducerea sa, și în ciuda instabilității macroeconomice recurente, activitatea BERD în Turcia a continuat să crească semnificativ. În prezent, portofoliul este evaluat la 7,5 miliarde EUR, cu 246 de proiecte active și operaționale în valoare de 5,8 miliarde EUR. Numai în 2023, banca a semnat 48 de proiecte în valoare de 2,48 miliarde EUR. În ceea ce privește politicile, a fost realizat un portofoliu larg de activități, în principal în domeniul ecologic și incluziv. //25.04.2024 - InfoMarket.