
Cota standard de TVA pentru întreprinderile din sectorul HoReCa a fost redusă de la 12 % la 8 %, însă, în perioada de urgență, în acest sector se aplică cota de 6 %.
La 10 august, în Monitorul Oficial au fost publicate și au intrat în vigoare modificările la Codul fiscal, care prevăd reducerea de la 12% la 8% a cotei standard de TVA pentru produsele alimentare și/sau băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, preparate sau nepreparate pentru consumul uman, împreună cu serviciile de însoțire care permit consumul imediat al acestora, efectuate în cadrul activităților încadrate la Titlul I al Clasificatorului Activităților Economice din Republica Moldova, precum și pentru serviciile de cazare, indiferent de nivelul de confort, în cadrul unui hotel, Totodată, începând cu 1 octombrie 2021, în Republica Moldova este în vigoare Legea privind impozitarea specială a serviciilor prestate în cadrul activităților încadrate la Titlul I al Clasificatorului activităților economice din Republica Moldova. Această lege prevede că pentru întreprinderile HoReCa se stabilește cota TVA de 6% pentru perioada stării de urgență declarată în conformitate cu prevederile Legii privind starea de urgență, starea de asediu și regimurile de drept marțial pe întreg teritoriul țării de către Parlament și/sau pentru perioada de urgență în domeniul sănătății publice declarată în conformitate cu prevederile Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice pe întreg teritoriul țării de către Comisia Națională pentru Situații de Urgență în Sănătate Publică. Trebuie reamintit faptul că, după o situație de urgență prelungită în domeniul sănătății publice din cauza COVID-19, Parlamentul Republicii Moldova a declarat starea de urgență la 24 februarie 2022 din cauza amenințărilor la adresa securității naționale emanate de situația militară din Ucraina, prelungind-o pentru următorii 1,5 ani. Ultima dată, regimul stării de urgență a fost prelungit de către Parlament din 3 august pentru 60 de zile. În consecință, cota redusă de TVA de 6% va rămâne în vigoare în sectorul HoReCa până la sfârșitul regimului stării de urgență. // 10.08.2023 - InfoMarket.