
Nivelul de executare de către Republica Moldova a Acordului OMC privind facilitarea comerțului, depășește media globală.
Declarația a fost făcută de coordonatorul rezident al ONU în Moldova, Simon Springett, în cadrul celei de-a 8-a reuniuni a Comitetului pentru capacitatea și standardele comerciale, organizată sub auspiciile Comisiei Economice pentru Europa a ONU (UNECE) săptămâna trecută la Geneva. Într-un discurs video adresat delegaților, acesta a felicitat Moldova pentru progresele înregistrate în ceea ce privește facilitarea comerțului, creșterea transparenței și integrarea celor mai bune practici în normele și procedurile comerciale. El a remarcat faptul că nivelul de executare a Acordului OMC privind facilitarea comerțului de către Moldova este mai mare decât media globală și este, de asemenea, mai mare decât cel al unor membri OMC în curs de dezvoltare. Consiliul Economic de pe lângă prim-ministru a comunicat că rapoartele naționale ale Republicii Moldova și Kârgâzstanului privind facilitarea comerțului au fost, de asemenea, prezentate în cadrul evenimentului anual, care are drept scop evaluarea activităților comitetului și studierea implementării Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă în regiune. Reprezentantul Republicii Moldova, Diana Levcenco, expert al Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, a vorbit despre experiența națională și provocările cu care se confruntă Republica Moldova în contextul implementării Acordului de Liber Schimb. De asemenea, ea a vorbit despre activitățile Comitetului Național de Facilitare a Comerțului, ale cărui funcții sunt îndeplinite de Consiliul Economic. Acesta este un mecanism de coordonare la nivel național pentru facilitarea comerțului cu participarea activă a sectorului privat, a agențiilor guvernamentale și a partenerilor de dezvoltare. Referindu-se la recomandările experților ONU privind integrarea regională a comerțului, Diana Levcenco a menționat că Moldova a semnat acorduri de liber schimb cu mai multe țări, inclusiv DCFTA, acordul Moldova-UE, precum și un acord de liber schimb cu țările CSI, CEFTA, acordurile semnate între Moldova și Turcia, acordul cu Marea Britanie și acordul AELS. Toate aceste acorduri au potențialul de a contribui la integrarea economică a Moldovei și la atragerea de investiții în țară. Expertul a menționat că pe parcursul ultimilor ani Moldova a făcut pași importanți în promovarea reformelor de digitalizare, precum și în implementarea principiilor economiei circulare în țară. Ea a prezentat cele mai importante realizări și măsuri, în special în domeniul facilitării comerțului și tranziției ecologice. // 06.07.2023 - InfoMarket