Materialele sectiunii

BERD va atrage investitori internaționali puternici pentru a dezvolta în continuare portul Giurgiulești.

BERD va atrage investitori internaționali puternici pentru a dezvolta în continuare portul Giurgiulești.

Acest lucru a fost declarat de directorul executiv pentru Europa de Est și Caucaz al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Matteo Patrone, care a vizitat portul Giurgiulești. BERD este singurul proprietar al Danube Logistics - operatorul portuar. Potrivit BERD, Matteo Patrone, care vizitează Moldova pentru a se întâlni cu noul guvern și companiile private, a salutat management profesionist al portului de către Danube Logistics și a subliniat importanța unicului port internațional al țării pentru comerț și economie. El a menționat că BERD a sprijinit construcția și exploatarea portului Giurgiulești din 1995. ”Lucrăm activ pentru a promova continuarea funcționării și dezvoltării cu succes al acestui activ cheie de infrastructură și vom căuta să atragem investitori internaționali pentru a sprijini, și dezvolta în continuare portul Giurgiulești”, - a declarat directorul executiv pentru Europa de Est și Caucaz al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Portul Giurgiulești găzduiește 48 companii rezidente, angajează 517 de persoane și deservește comerțul cu peste 50 de țări. Acesta servește la exportul de cereale și ulei vegetal, precum și la importul de combustibil, materiale de construcție, și mărfuri de uz general. Directorul General al Danube Logistics, Mathias von Tucher, a declarat că după un an greu marcat de pandemia Covid-19, an în care am avut de asemenea și o recoltă proastă, se așteaptă să crească volumele de mărfuri transbordate la mai mult de 1 milion de tone în anul 2021 de la 934 mii de tone în 2020. ”În plus, în 2022 intenționăm să începem construcția unei noi dane, care să permită transbordarea mărfurilor solide în vrac și a mărfurilor generale pentru a extinde capacitatea. Când proiectele în derulare vor fi completate în 2022, investițiile în port începând cu 2005 vor atinge 100 milioane de euro”, - a declarat Mathias von Tucher. BERD a achiziționat 100% din acțiunile Danube Logistics la 7 mai 2021. Banca este un important investitor instituțional în Moldova și până în prezent, a investit peste 1,4 miliarde de euro în țară prin 146 de proiecte. De asemenea, a oferit servicii de consultanță pentru mai mult de 1000 de companii din Moldova pentru a le ajuta să-și îmbunătățească performanța și să crească. Matteo Patrone se află în vizită în Moldova pentru a sublinia sprijinul BERD pentru Moldova, a saluta angajamentul noului guvern față de reforme și a discuta climatul investițional cu antreprenorii locali. // 04.10.2021 – InfoMarket.

Noutați dupa tema