
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a trimis Parlamentului un proiect de lege care va permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate, în opinia ei, în sumă de 150 mln. lei.
În general, inițiativa legislativă a șefului statului introduce modificări în Legea cu privire la gazele naturale și prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor. Noul proiect de lege acceptă recuperarea doar o singură dată a costului de intrare al imobilizărilor corporale și necorporale la data constituirii întreprinderii, inclusiv investițiile ulterioare. La determinarea cheltuielilor privind amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale nu se ia în considerare valoarea ce a rezultat din reevaluarea activelor, valoarea activelor achitate de consumatori, precum și valoarea activelor care au fost obținute gratuit, prin donații și prin granturi. „Procedura de reevaluare a patrimoniului a fost aplicată anterior de SA ”Moldovagaz” în anul 2009. Acest fapt a permis întreprinderii să includă nejustificat în tarifele la gazele naturale cheltuielile de amortizare de peste 150 mln. lei, fără ca întreprinderea să fi efectuat anumite investiții. Consider inacceptabil ca tarifele pentru consumatori să fie majorate prin utilizarea unor lacune în legislație. Tarifele trebuie să includă doar cheltuielile justificate, care să asigure o funcționare normală a întreprinderilor reglementate”, - a spus șefa statului. Este planificat ca inițiativă președintelui să permită, de asemenea, reducerea tarifului la tranzitul gazelor și să stimuleze creșterea volumului gazelor tranzitate pe teritoriul Moldovei. Acest aspect este important pentru a spori veniturile din tranzit și a menține în stare funcțională gazoductele magistrale. Proiectul de lege propus de Maia Sandu va fi supus dezbaterilor publice și va intra în vigoare, în cazul în care va fi adoptat de Parlament, după publicarea în Monitorul Oficial. // 19.04.2021 – InfoMarket.