
Noua Convenție privind evitarea dublei impuneri între Republica Moldova și Franța a intrat în vigoare, iar prevederile acesteia vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2025.
Datele au fost prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, amintind că noua Convenție interguvernamentală între Republica Moldova și Franța privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la venituri a fost semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Documentul a intrat în vigoare după primirea ultimei notificări privind finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acesteia. Iar prevederile convenției propriu-zise vor fi aplicate în practică de la 1 ianuarie 2025. Potrivit SFS, implementarea acestei convenții reprezintă un pas semnificativ în consolidarea relațiilor bilaterale și va avea consecințe favorabile în diverse domenii ale cooperării moldo-franceze, servind drept bază pentru dezvoltarea eficientă a sectorului financiar și fiscal, precum și pentru crearea unor condiții egale pentru toți agenții economici care vor desfășura activități de afaceri în ambele state. Convenția se aplică persoanelor fizice și juridice care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante. Aplicarea convenției va contribui la dezvoltarea relațiilor economice moldo-franceze prin eliminarea dublei impozitări a persoanelor fizice și juridice, precum și va spori nivelul de atractivitate a Republicii Moldova pentru investitorii francezi prin crearea unui cadru juridic și fiscal care va favoriza lansarea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova. Amintim că, Moldova și Franța au semnat la Paris, la 30 ianuarie 2006, Convenția interguvernamentală pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, pe care Moldova a ratificat-o în 2007, în timp ce Franța a refuzat să facă acest lucru, argumentând că documentul nu corespunde standardelor actuale în domeniul fiscal. După consultări suplimentare, părțile au convenit să semneze noua convenție. Potrivit Ministerului Finanțelor, convenția are drept scop dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța atât în domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice și juridice, cât și în atragerea investițiilor străine. Totodată, documentul are menirea de a crea sisteme fiscale care să coordoneze acțiunile statelor contractante menite să evite dubla impunere, să elimine discriminarea fiscală sub orice formă și să asigure schimbul de informații, ceea ce ar crea condiții favorabile pentru activitatea economică externă și ar consolida relațiile bilaterale.// 14.05.2024 - InfoMarket.