
BNM: Reformele financiare și integrarea europeană vor contribui la dezvoltarea economică a Moldovei
Declarația a fost făcută de viceguvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Tatiana Ivanicichina, în cadrul mesei rotunde „Reziliența macroeconomică a Republicii Moldova în contextul amenințărilor la adresa securității regionale și globale”, organizată de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și Centrul pentru Cercetare Socială și Economică (CASE, Polonia) „BNM implementează o politică monetară prudentă, adaptată realităților pieței. Scopul este protejarea economiei de șocuri externe și menținerea stabilității financiare”, a subliniat Tatiana Ivanicichina. Viceguvernatoarea a evidențiat că Banca centrală urmărește asigurarea unui sistem bancar sigur și crearea unui mediu economic predictibil, capabil să sprijine dezvoltarea pe termen lung. Tatiana Ivanicichina s-a referit și la importanța accelerării integrării financiare europene. Aderarea la SEPA este un pas crucial în modernizarea infrastructurii financiare. Aceasta va facilita tranzacțiile transfrontaliere, va crește eficiența și va reduce costurile pentru cetățeni și afaceri. „Dezvoltarea tehnologică a sistemului financiar și digitalizarea plăților sunt priorități-cheie. Acestea vor crește incluziunea financiară și competitivitatea economică. BNM colaborează activ cu instituțiile europene și internaționale pentru a implementa cele mai bune practici și a adapta reglementările la standardele UE”, a precizat viceguvernatoarea băncii centrale. Tatiana Ivanicichina a subliniat și necesitatea diversificării economice. Sprijinirea IMM-urilor și stimularea inovației sunt esențiale pentru un mediu economic competitiv. Aceste măsuri vor contribui la creșterea economică și atragerea investițiilor străine. „Stabilitatea și predictibilitatea economică sunt factori esențiali pentru consolidarea încrederii în sistemul bancar. BNM va continua să implementeze măsuri pentru a susține aceste obiective”, a adăugat viceguvernatoarea BNM. În cadrul discuțiilor, Adrian Lupușor, directorul executiv al „Expert-Grup”, a declarat că experții au identificat pentru perioada următoare anumite riscuri, cu toate acestea există și factorii atenuanți: „Aici rolul băncii centrale este unul foarte mare, pentru că BNM este o bancă centrală independentă, bine capitalizată, cu rezerve valutare la un nivel înalt, promovează o politică monetară prudentă, iar moneda națională este menținută la un nivel stabil”. Masa rotundă a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale, delegați ai donatorilor internaționali, experți economici, membri ai mediului academic și ai sectorului bancar. Evenimentul a oferit un cadru de analiză și schimb de perspective privind soluțiile necesare pentru consolidarea rezilienței economice. Discuțiile s-au axat pe măsuri pentru stabilitatea financiară, reducerea vulnerabilităților externe și creșterea competitivității economice într-un context regional și global tot mai complex. // 30.01.2025 – InfoMarket