
În Moldova se desfășoară concursul de proiecte inovaționale în domeniul achizițiilor publice Open Contracting Innovation Challenge.
Anunțul a fost făcut de către Ministerul Finanțelor, care a menționat că propunerile pot fi depuse până la data de 15 mai și trebuie să fie bazate pe date deschise, care ulterior vor contribui ca achizițiile publice din Moldova să devină mai transparente, eficiente și corecte. Concursul se va desfășura în Moldova, Kazahstan și Kîrgîzstan. Trei echipe din Moldova, care vor trece în etapa finală a concursului, vor primi câte 5 mii dolari și vor beneficia de suport pentru dezvoltarea proiectului din partea experților. Apoi, membrii juriului vor stabili echipa învingătoare, care va primi 15 mii dolari. În Moldova concursul se va desfășura cu suportul Ministerului Finanțelor în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică. Concursul este organizat de către rețeaua internațională Open Contracting Partnership, care se ocupă cu reformarea achizițiilor publice și deschiderea datelor aferente contractelor de achiziții, în întreaga lume. În domeniul achizițiilor publice există cele mai mari riscuri de corupție legate de finanțele publice. Sarcina Open Contracting Innovation Challenge este să sprijine elaborarea instrumentelor în baza datelor deschise privind achizițiile publice pentru o utilizare mai eficientă, coerentă și echitabilă a fondurilor publice. Sunt invitați să aplice la concurs jurnaliști care operează cu date deschise, specialiști în civic tech, entuziaști în domeniul datelor deschise, activiști civici, ș.a. Se recomandă ca din echipă să facă parte experți în domeniul achizițiilor publice, advocacy dar și experți tehnici și IT. La necesitate, organizatorii vor oferi sprijin pentru a atrage experți tehnici potriviți în echipe. Participanții trebuie să fie pregătiți pentru a acorda timp suficient și efort proiectelor și să participe la activități pe parcursul celor 7 luni. Direcțiile prioritare ale concursului: instrumente pentru efectuarea monitorizării achizițiilor pentru instituțiile media, jurnaliști și ONG-uri; identificarea și prevenirea fraudei și corupției; simplificarea realizării studiilor de piață și participarea activă la achiziții publice a mediului de afaceri; suport pentru autoritățile publice pentru a asigura coraportul dintre preț și calitate la achiziții; consolidarea capacităților funcționarilor publici responsabili de achiziții publice. O condiție obligatorie este ca proiectele să conțină date deschise privind achizițiile publice. Se recomandă utilizarea API-ul sistemului de achiziții publice din Moldova – Mtender. Candidații, la fel, pot utiliza și alte surse de informare pentru a-și îmbunătăți proiectele. Toate echipele care vor corespunde criteriilor de selecție, trec în prima etapă a concursului. Participanții vor fi anunțați pe data de 21 mai 2021. În prima etapă (21 mai – 25 iunie) participanții vor participa la master class-uri, pentru a-și îmbunătăți formularele de aplicare și a pregăti o prezentare scurtă despre proiect. Până la data de 24 iunie vor fi anunțate trei cele mai puternice echipe din Moldova, finaliștii Open Data Innovation Challenge. În cea de-a doua etapă (25 iunie – 10 septembrie) finaliștii vor primi asistență și suport din partea mentorilor și experților. Timp de 3 luni echipele trebuie să elaboreze Produse Minim Viabile și să înceapă implementarea instrumentelor create. Membrii juriului vot stabili echipa învingătoare din Moldova, care va primi suport financiar în sumă de 15 mii dolari pentru implementarea instrumentelor create. La etapa de realizare (10 septembrie – 15 decembrie) învingătorul concursului va primi suport pentru promovarea proiectului. // 13.05.2021 – InfoMarket.