
Siegfried Mureșan: Autoritățile moldovene vor decide singure dacă vor aloca regiunii transnistrene o parte din banii din cele 1,9 miliarde de euro puse la dispoziția țării de Uniunea Europeană
Declarația a fost făcută de eurodeputatul român, co-președinte al Comisiei parlamentare pentru Asocierea RM-UE și co-raportor al Parlamentului European pe marginea Planului de Creștere Economică pentru Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TVR Moldova la Bruxelles. Siegfried Mureșan a declarat că, în general, pentru a accesa acești bani, Guvernul Republicii Moldova va prezenta mai întâi Comisiei Europene un plan de reforme. „În următoarele săptămâni, Planul de Creștere pentru Moldova va fi prezentat Comisiei Europene, care este hotărâtă să îl aprobe rapid, iar în câteva săptămâni, autoritățile moldovenești vor primi o finanțare preliminară de 300 de milioane de euro. Acest lucru se va întâmpla la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai”, a spus el. Eurodeputatul a precizat că, ulterior, autoritățile moldovenești vor prezenta planurile de reformă de două ori pe an, în iunie și decembrie, iar Comisia Europeană va face plăți, de două ori pe an. Cred că finanțarea preliminară va fi primită acum, în primăvară, iar prima tranșă va veni în vară, pe la iulie-august”, a spus Siegfried Mureșan. Acesta a precizat că dacă anumite reforme nu vor fi implementate la timp, Comisia Europeană va face o plată parțială, iar statul va avea la dispoziție 6 luni pentru a realiza reformele și a debloca banii. Întrebat dacă regiunea transnistreană va putea primi aceste fonduri, Siegfried Mureșan a spus că autoritățile moldovenești vor decide singure cum să realizeze acest Plan de Creștere. „UE nu va impune niciodată nimic. UE vrea să ajute toți cetățenii moldoveni, indiferent dacă locuiesc pe malul stâng sau drept al Nistrului, dacă acasă vorbesc limba română sau o altă limbă”, a spus el. Eurodeputatul a precizat că, în cazul în care actuala guvernare pierde puterea politică, trebuie respectată legislația europeană, regulile europene, așa cum au fost ele adoptate, astfel încât banii din acest plan de creștere să ajungă în Republica Moldova. „Ori de câte ori va exista un guvern în Moldova care va respecta legislația, obligațiile europene, UE îl va sprijini, banii vor veni. Dacă vreodată Moldova va avea un guvern care întoarce spatele UE, atunci Comisia Europeană nu va putea face plăți către Moldova”, a declarat Siegfried Mureșan. La începutul lunii martie, Parlamentul European a aprobat un Plan de Creștere pentru Moldova cu o finanțare de 1,9 miliarde de euro. Aceasta este cea mai mare alocare de fonduri de către UE de la independența Moldovei și va viza sprijinirea Moldovei în perioada 2025-2027. Se preconizează că UE va oferi până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Aceste împrumuturi vor fi foarte concesive, cu perioade lungi de rambursare și rate ale dobânzii favorabile. Debursările vor fi supuse unor condiții stricte în ceea ce privește realizarea reformelor stabilite în programul de reformă convenit. //26.03.2025 - InfoMarket.