
Guvernul RM: De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 10%, iar pensia medie va crește la 4407 lei
Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, avizul la proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor cu 10 la sută începând cu 1 aprilie. Măsura are drept scop îmbunătățirea bunăstării și protecției sociale a persoanelor în vârstă din Republica Moldova. Legea privind indexarea pensiilor de la 1 aprilie prevede că coeficientul de indexare de 10 la sută se va aplica doar la partea din pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie de 16.100 de lei, prognozat pentru anul 2025. Astfel, va fi asigurată o creștere echitabilă și sustenabilă a pensiilor pentru toți pensionarii din țara noastră. "Avem multe persoane vârstnice care au muncit toată viața, dar primesc o pensie destul de mică, iar noi, la minister, ne-am propus să corectăm această inegalitate și să oferim pensionarilor cât mai mult sprijin. Mă bucur că din 2021 până acum am reușit să creștem pensia minimă de la 1.188 la 3.055 de lei și vom continua să lucrăm în această direcție", a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit acestuia, după indexarea de la 1 aprilie, pensia medie va crește la 4.407 lei, în timp ce pensia minimă va ajunge la 3.055 lei. Totodată, anterior a fost adoptată o inițiativă legislativă care stabilește pensia minimă la 3.300 de lei pentru persoanele cu 40 de ani vechime în muncă la momentul pensionării. Implementarea acestei măsuri necesită identificarea de resurse financiare suplimentare. În acest context, Guvernul va evalua costurile și va identifica sursele de finanțare necesare, concomitent cu rectificarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pentru anul curent. // 05.03.2025 - InfoMarket