
Tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici deserviți de SA Moldovagaz a fost majorat cu 27,5 la sută - până la 16,74 lei pe metru cub, cu TVA inclusv
Această decizie a fost luată astăzi de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. ANRE a majorat tariful pentru gazele naturale la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune, la care sunt conectați toți consumatorii casnici și o parte din consumatorii noncasnici, cu 27,5 la sută - de la 12154 la 15502 lei pentru 1000 metri cubi, fără TVA. Astfel, consumatorii casnici Moldovagaz vor plăti 15,5 lei pentru 1 metru cub de gaze naturale fără TVA (16,74 lei cu TVA de 8%). Tarifele vor intra în vigoare la 1 decembrie 2024. De menționat că Moldovagaz a solicitat ANRE majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu 33,1% - de la 12154 la 16173 lei pentru 1000 metri cubi fără TVA (17,47 lei pe metru cub cu TVA). Principalii factori care au făcut necesară revizuirea tarifelor de furnizare a gazelor naturale de către „Moldovagaz” au fost următorii: majorarea costului de achiziție a gazelor naturale în trimestrul IV 2024 pe platformele regionale și internaționale cu 31,3%, comparativ cu indicatorii prognozați incluși în tariful actual din 3 mai 2024; creșterea cu 21,6% a costului serviciilor de transport al gazelor naturale, ca urmare a majorării cu 47,7% a tarifului de transport al gazelor naturale începând cu 29 august 2024; creșterea cu 1,8% a costului serviciilor de distribuție, ca urmare a creșterii volumelor de distribuție a gazelor naturale; creșterea cu 2,6% a costului furnizării gazelor naturale, ca urmare a revizuirii cuantumului contribuțiilor pentru formarea rezervelor de gaze naturale, conform Deciziei ANRE din 16 aprilie 2024, ținând cont de creșterea volumelor de gaze naturale furnizate; includerea abaterilor tarifare negative în sumă de 217 milioane lei. Potrivit ANRE, pe piețele internaționale de gaze naturale s-a înregistrat o creștere accelerată a prețurilor în ultimele luni, în special în luna noiembrie 2024, când cotațiile FTT au crescut cu peste 25%. Finalizarea procesului de achiziție 2024 de către Moldovagaz a confirmat un preț mediu anual de achiziție semnificativ mai mare decât cel implicit din prețurile actuale. Acest lucru a necesitat o ajustare urgentă a prețurilor reglementate pentru a reflecta costurile reale de achiziție și a asigura viabilitatea financiară a furnizorului de servicii publice. ANRE a subliniat că o întârziere în ajustarea prețurilor ar duce în mod inevitabil la acumularea unor pierderi financiare importante pentru furnizorul de servicii, care ar putea afecta capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile contractuale. În timpul lunilor critice de iarnă, acest risc ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Prin urmare, ANRE a aprobat noile prețuri reglementate (fără TVA), aplicate în funcție de punctele de furnizare: Intrare în rețelele de transport gaze naturale - 11.011 lei/1000 m3; ieșire din rețelele de transport gaze naturale - 11.101 lei/1000 m3; ieșire din rețelele de distribuție gaze naturale de înaltă presiune - 11.220 lei/1000 m3; ieșire din rețelele de distribuție gaze naturale de medie presiune - 12.267 lei/1000 m3; ieșire din rețelele de distribuție gaze naturale de joasă presiune - 15.502 lei/1000 m3. Prețurile ajustate vor intra în vigoare la 1 decembrie. ANRE precizează că, în cazul unor situații care pot afecta securitatea aprovizionării cu gaze naturale, interesele economice generale sau interesele legitime ale consumatorilor finali sau ale actorilor de pe piața gazelor naturale, sau în cazul unei modificări semnificative a prețului de achiziție a gazelor naturale, agenția poate pregăti și lua decizii în regim de urgență, fără respectarea cerințelor de transparență a procesului decizional prevăzute de Codul administrativ. Agenția de Reglementare în domeniul Energiei declară că își îndeplinește obligațiile legale cu cea mai mare diligență și că toate deciziile luate se bazează pe date și analize fiabile pentru a proteja interesul public și a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze naturale într-un mod sigur și echitabil. // 29.11.2024 – InfoMarket