
Parlamentul Republicii Moldova va relua ședințele plenare din 8 noiembrie
Membrii Biroului permanent al organului legislativ suprem au aprobat miercuri ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului, care urmează să aibă loc în perioada 8-15 noiembrie. Deputații urmează să examineze un șir de proiecte menite să ajusteze legislația națională la normele europene. Este vorba despre inițiative legislative privind furnizarea de conținut digital și servicii digitale; libertatea de a înființa furnizori de servicii și de a furniza servicii; politici în sectorul acvaculturii; modificări la cadrul de reglementare privind societatea unipersonală, precum și la cadrul de reglementare privind aspectele de redresare și rezoluție bancară. În același timp, Parlamentul urmează să ratifice un șir de acorduri, inclusiv un acord de asistență financiară în valoare de 120 de milioane de dolari canadieni cu Canada; un acord cu Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) pentru acordarea de sprijin bugetar în vederea finanțării tranziției Republicii Moldova la o economie verde; un protocol de modificare a Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnat cu Guvernul Luxemburgului. Un alt acord care va fi propus spre ratificare se referă la finanțarea acordată de Banca Mondială pentru modernizarea energetică a 46 de școli din țară, precum și pentru modernizarea sistemului de încălzire urbană în municipiul Chișinău. De asemenea, cabinetul va ratifica un acord privind crearea în Republica Moldova a unei filiale a Universității bulgare ”Angel Kintchev”. Totodată, deputații vor examina în primă lectură amendamente la un șir de acte normative: legea insolvabilității, legea semințelor, legea cu privire la statutul militarilor, legea privind organizarea și desfășurarea activităților turistice, legea muzeelor, legea privind taxele pentru poluarea aerului, legea privind integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, legea privind Fondul pentru reducerea vulnerabilității energetice. Deputații vor discuta un proiect de lege privind profesia de psiholog și vor modifica legislația care vizează sancționarea fabricării sau vânzării ilegale de uniforme militare. Parlamentul se va reuni vineri, 8 noiembrie, începând cu ora 10:00. // 06.11.2024 – InfoMarket