
Cea mai mare campanie de educație financiară din Moldova a fost lansată de Banca Națională a Moldovei cu sprijinul USAID.
Cea mai mare campanie de educație financiară din istoria Moldovei a fost lansată cu ocazia Zilei Internaționale a Economiei, sărbătorită anual la 31 octombrie. Aceasta va fi desfășurată de Banca Națională a Moldovei în parteneriat cu Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu sprijinul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA). Prioritățile campaniei au fost prezentate marți, în cadrul unui eveniment public, împreună cu rezultatele unui sondaj de evaluare a nivelului de educație financiară a populației Republicii Moldova. Evenimentul a reunit oficiali moldoveni, reprezentanți ai sectorului financiar-bancar, mediului educațional, societății civile, experți economici și parteneri externi. Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a declarat că este necesar de a ajuta cetățenii să se integreze mai ușor în lumea financiară, mai ales acum, când tehnologiile inovatoare se dezvoltă într-un ritm accelerat. "Este important ca publicul să înțeleagă activitățile sectorului bancar și ce se întâmplă în mediul financiar. Astfel, educația financiară este, în acest sens, o componentă absolut necesară a comunicării și are la bază și ca prioritate susținerea oricărui cetățean care dorește să-și dezvolte cultura financiară", a mai spus guvernatorul Băncii Naționale. Directorul Misiunii USAID pentru Moldova, Jeff Bryan, în cadrul lansării campaniei, a accentuat importanța înțelegerii principiilor financiare de către cetățenii care nu dispun de cunoștințele și abilitățile necesare pentru a lua decizii financiare informate. "Alfabetizarea financiară nu este un lux, ci o necesitate", a declarat directorul USAID Moldova. Potrivit BNM, campania națională de educație financiară lansată este adresată tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă și ocupație, și are drept scop intensificarea eforturilor de educație financiară în societate. Astfel, consumatorii vor afla ce oportunități de economisire și investiții există în Moldova, care este relația dintre risc și venit, cum să compare diferite oferte de creditare, care sunt riscurile legate de criptomonede etc. Aceste și multe alte informații utile pentru a lua decizii financiare corecte vor fi prezentate în note explicative, tabele video, infografice și videografice, precum și într-un modul web care urmează a fi dezvoltat. Campania va dura 1 an, până în toamna anului 2024, și va acoperi întregul teritoriu al Republicii Moldova. Conform rezultatelor sondajului privind evaluarea educației financiare în Moldova, circa 2/3 din respondenți s-au evaluat în ceea ce privește cunoștințele financiare la nivelul "mediu". Mai mulți cetățeni se consideră a avea cunoștințe reduse (19,4%) în domeniul financiar decât cei care susțin că au cunoștințe peste medie (12,9%). În plus, 86,5% dintre respondenți au declarat că au un obiectiv financiar, iar printre primele 3 preocupări legate de obiectivele financiare ale respondenților se numără: satisfacerea necesităților financiare zilnice, îmbunătățirea condițiilor de trai și economisirea banilor pentru ei înșiși sau pentru proprii copii pentru educație/formare profesională etc. În general, obiectivele financiare declarate de respondenți reflectă în principal preocupările curente, dar și o preocupare foarte scăzută pentru investiții și antreprenoriat. La întrebarea privind planificarea și gestionarea, datele arată că în 55,6% dintre gospodării responsabilitatea pentru luarea deciziilor zilnice legate de bani este împărțită, în timp ce în 39,3% dintre gospodării deciziile aparțin unui singur membru. În aproximativ 4 din 5 gospodării, gestionarea veniturilor și a cheltuielilor este planificată și/sau se ține evidența cheltuielilor. Între timp, 28% dintre respondenți utilizează o aplicație bancară sau un alt instrument de gestionare a banilor pentru a ține evidența cheltuielilor. Chestionarul oferă, de asemenea, informații privind modul în care cetățenii economisesc, planurile de pensionare, precum și veniturile, cheltuielile și beneficiile lor etc. Sondajul sociologic a fost realizat în baza metodologiei Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în septembrie-octombrie curent pe un eșantion de 1024 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 75 de ani din diferite regiuni ale Republicii Moldova, cu excepția localităților din stânga Nistrului. Datele obținute în urma sondajului vor servi drept bază pentru elaborarea Programului Strategic de Educație Financiară la nivel național în cadrul asistenței strategice USAID și, în consecință, pentru implementarea campaniei de educație financiară lansată astăzi. // 31.10.2023 – InfoMarket