
Rezervele valutare ale BNM au scăzut cu 87,48 milioane de dolari (-2,5%) în aprilie 2022, față de luna precedentă, constituind 3 miliarde 334,95 milioane de dolari.
Potrivit raportului Băncii Naționale a Moldovei, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 52,83 mil. dolari SUA ; ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 20,84 mil. dolari SUA; plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 14,88 mil. dolari SUA; rezultatul net al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă: 9,90 mil. dolari SUA (echivalentul a 9,00 mil. EUR); intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 0,05 mil. dolari SUA; plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 5,65 mil. dolari SUA; reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții: 0,88 mil. dolari SUA. Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova pentru proiecte investiționale: 12,62 mil. dolari SUA; intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă: 1,60 mil. dolari SUA; veniturile din gestionarea rezervelor valutare: 1,10 mil. dolari SUA; alte intrări nete: 2,23 mil. dolari SUA.// 10.05.2022 - InfoMarket.