Materialele sectiunii

Asociațiile de bussines au înaintat propuneri la proiectul politicii bugetar – fiscale 2022, pe care Parlamentul urmează să le examineze în a doua lectură.

Asociațiile de bussines au înaintat propuneri la proiectul politicii bugetar – fiscale 2022, pe care Parlamentul urmează să le examineze în a doua lectură.

În cadrul discuțiilor care au avut loc pe platforma comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, reprezentanții asociațiilor oamenilor de afaceri, organizațiilor profesionale și companiilor private și-au exprimat câteva dintre propunerile pentru proiectul de politică bugetar - fiscală pentru anul viitor. Astfel, Asociația Businessului European (EBA) s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor existente de taxe locale pentru a sprijini afacerile în condițiile dificile ale crizei pandemice. Asociația și-a exprimat dezacordul față de decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale prevederile Codului Fiscal, introduse anul trecut, de limitare a cuantumului taxelor locale, iar șefa EBA, Marianna Rufa, a subliniat că afacerile au nevoie disperată de predictibilitate. În cadrul discuțiilor, reprezentanții EBA au sugerat și sprijinirea propunerii organizației de a prelungi calendarul de creștere a accizelor minime la produsele din tutun până în 2035, care este consacrat în Acordul de Asociere Moldova-UE. O altă propunere se referă la eliminarea accizei discriminatorii la alcoolul denaturat - acciza se aplică în industria parfumeriei și cosmeticelor și limitează competitivitatea acestei industrii și potențialul acesteia. În cadrul ședinței s-au făcut propuneri de creștere a limitei maxime a cheltuielilor deductibile per angajat; scutiri fiscale aferente asigurarilor optionale si profiturilor reinvestite etc. Expertul IDIS Viitorul Veaceslav Ioniţă a propus revizuirea taxei de lux, deoarece astăzi este discriminatorie. De exemplu, dacă o persoană fizică deține un birou pe care îl închiriază, taxa de lux nu se aplică, iar dacă sunt 3 apartamente, atunci se aplică taxa. Ioniță a vorbit și despre necesitatea unei decizii de compromis asupra politicii de accize la produsele din tutun, propunând majorarea pe etape în câțiva ani a accizelor aprobate în primă lectură la alte articole cum ar fi trabucurile, țigaretele, țigările care conțin înlocuitori de tutun și altele. În urma consultărilor, șeful comisiei Dumitru Alaiba a remarcat că propunerile au fost luate în considerare și vor fi eaminate de comisii, dar cel mai probabil cea mai mare parte a inițiativelor va fi examinată în 2022. // 30.11.2021 — InfoMarket

Noutați dupa tema