Materialele sectiunii

ANRE a aprobat o majorare, din 1 noiembrie, de 2,4 ori a tarifului provizoriu pentru consumatorii finali pentru furnizarea de gaze naturale: de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi  (fără TVA)

ANRE a aprobat o majorare, din 1 noiembrie, de 2,4 ori a tarifului provizoriu pentru consumatorii finali pentru furnizarea de gaze naturale: de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi (fără TVA)

În ședința de astăzi, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a aprobat tarife provizorii, fără TVA, la nivelul solicitat de compania Moldovagaz. Acestea vor fi aplicate din 1 noiembrie. Tarifele finale vor fi reaprobate până pe 30 noiembrie, după ce ANRE va verifica justificările majorării tarifelor și modul în care Moldovagaz a ajuns la aceste cifre. Se vor verifica toți factorii care influențează stabilirea tarifelor, în special: volumele de gaze achiziționate, cursul de schimb valutr, indicatorii macroeconomici etc. În special, tariful pentru gazele naturale la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de joasă presiune a fost majorat preliminar de la 4298 la 10260 lei pentru o mei de metri cubi (de 2,4 ori), presiunea medie - de la 4018 la 8649 lei (de 2,2 ori) , presiune mare - de la 3910 la 8331 lei pentru o mie de metri cubi (de 2,1 ori). În cazul rețelelor de transport gaze, tariful a fost majorat în prealabil de la 2613 la 7834 lei pentru o mie de metri cubi la punctele de intrare și de la 2895 la 8115 lei (2,8 ori) la punctele de ieșire. Principalul factor din spatele deciziei de majorare a tarifelor a fost creșterea prețurilor de achiziție. Directorul ANRE Stefan Creanga a remarcat ca noile tarife sunt mari, dar ar trebui sa corecteze situatia din sectorul energetic al tarii. El a subliniat că datoriile istorice ale Moldovei pentru gaze sunt rezultatul neaplicării pe termen lung a creșterii tarifelor. Reamintim că, conform declarațiilor Gazprom, datoria Moldovei pentru gazul deja furnizat este de 433 milioane dolari, iar ținând cont de întârziere, această sumă ajunge la 709 milioane dolari. Potrivit lui Stefan Creangă, tarifele finale, care nu ar trebui să fie mai mari decât cele adoptată astăzi, vor fi aprobate până la 30 noiembrie și vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.// 09.11.2021 — InfoMarket

Noutați dupa tema