Materialele sectiunii

Deputații au adoptat Declarația cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului Moldovei.

Deputații au adoptat Declarația cu privire la dezacordul dizolvării Parlamentului Moldovei.

În document se arată că dizolvarea legislativului la etapa actuala va provoca crize politice, economico-sociale și instituționale. Deputații care au semnat Declarația nu sunt de acord cu ideea de dizolvare a Parlamentului, pornind de la prevederile Constituției și hotărârile Curții Constituționale, precum și jurisprudența constantă a Înaltei Curți în materia învestiturii Guvernului, fiindcă nu au fost epuizate căile constituționale pentru deblocarea crizei politice pentru învestirea Guvernului. Deputații au atras atenția la faptul că într-o republică parlamentară, potrivit Constituției, trebuie menținute raporturile dintre Parlament și Președinte în echilibru și, potrivit lor, esența crizei constituționale rezidă din ambițiile președintelui și drept urmare îi este imputat inacțiunea, de asemenea, deciziile adoptate contrar spiritului Constituției. Parlamentarii au atras atenția asupra necesității învestirii guvernului, capabil să soluționeze criza pandemică, precum și să gestioneze productiv domeniile strategice, în special pe dimensiunea social-economică. De asemenea, ei și-au asumat responsabilitatea să depună toate eforturile pentru a evita un blocaj instituțional cauzat de lipsa unui dialog bazat pe respect și diligență din partea președintelui Moldovei. Declarația a fost adoptată la inițiativa fracțiunii PSRM cu voturile a 54 de deputați. // 26.03.2021 – InfoMarket.

Noutați dupa tema