Acest lucru a fost anunțat de administrația Aeroportului din Chișinău, care a precizat că printre noile zboruri directe ale companiei SkyUp se numără: Viena, Rodos, Batumi, Tbilisi, Milano – Bergamo, Düsseldorf, Nürnberg, Paris – Charles de Gaulle, Pula, Split, Praga. În orar sunt incluse și destinațiile deja cunoscute: Atena, Barcelona, Madrid, Alicante, Palma de Mallorca, Dublin, Larnaca, Tel Aviv, Nisa, Tirana, Tivat și altele. În total, SkyUp va opera zboruri către 26 de destinații din 14 țări, inclusiv 11 destinații noi. Administrația aeroportului din capitală a subliniat că extinderea programului SkyUp înseamnă mai multe zboruri directe din Chișinău și mai multe opțiuni de călătorie pentru pasageri. Anterior s-a anunțat că SkyUp reunește două companii aeriene: SkyUp Airlines, înregistrată în Ucraina, și SkyUp MT Limited, înregistrată în Malta. SkyUp este specializată în operarea atât a zborurilor regulate, cât și a celor charter, și oferă, de asemenea, servicii ACMI (leasingul "wet" reprezintă închirierea unei aeronave în cadrul căreia locatorul pune la dispoziție aeronava, echipajul, întreținerea tehnică și asigurarea (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance). // 18.08.2026 — InfoMarket