Republica Moldova are, în premieră, un clasament oficial al celor mai performanți exportatori. Agenția de Investiții anunță cele 25 de companii desemnate în cadrul programului "Top Exporters from Moldova", în urma unui proces de selecție desfășurat în trei etape și evaluat independent.

"Top Exporters from Moldova" este un program care pune în lumina reflectoarelor companiile care obțin rezultate remarcabile pe piețele externe și care contribuie la consolidarea imaginii Republicii Moldova ca furnizor de produse și servicii competitive la nivel internațional.

Procesul de selecție a început cu analiza a peste 1.300 de companii exportatoare, evaluate din oficiu pe baza datelor furnizate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Biroul Național de Statistică și a altor surse publice relevante. În urma evaluării preliminare, 115 companii au depășit pragul minim de calificare, acumulând peste 33,3 puncte din maximum 50 posibile, și au fost invitate să participe la etapa a doua, care a constat în evaluarea detaliată a activității acestora pe baza formularului de participare.

În etapa finală, dosarele au fost evaluate de un Comitet de Selecție ce reunește reprezentanți ai 12 instituții publice și organizații de profil, printre care Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), AGEPI, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), Asociația Businessului European din Moldova (EBA Moldova), Asociația Investitorilor Străini din Republica Moldova (FIA Moldova), Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) și altele. Această componență aduce o expertiză vastă și o reprezentativitate națională solidă în stabilirea clasamentului final, având la bază performanța la export, capacitatea de inovare, strategiile de marketing internațional și contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova.

Irina Tolstousov, directoare adjunctă a Agenției de Investiții: "Prin programul "Top Exporters from Moldova" selectăm companii care devin, în mod firesc, ambasadori ai ofertei de export a Republicii Moldova. Vorbim despre afaceri care nu doar obțin performanțe pe piețele internaționale, ci contribuie activ la promovarea imaginii țării și la consolidarea încrederii în brandul de țară. Produsele și serviciile acestor companii sunt exportate pe 50 de piețe internaționale, demonstrând competitivitatea și potențialul economiei Republicii Moldova. În același timp, succesul lor deschide noi oportunități și pentru alte companii moldovenești, facilitând accesul acestora pe piețele externe printr-un drum deja validat și recunoscut."

Cele 25 de companii desemnate în cadrul programului devin repere ale excelenței în export și ambasadori ai Republicii Moldova pe piețele internaționale. Prin performanța lor, acestea contribuie la consolidarea imaginii unei economii competitive, capabile să inspire încredere la nivel global.

Ce înseamnă un loc în Top 25 exportatori din Moldova

Prin includerea în program, cele 25 de companii vor beneficia de un amplu program de promovare națională și internațională, care include prezență pe platforma dedicată "Top Exporters from Moldova", includerea în Cartea Digitală a exportatorilor, disponibilă atât în format tipărit, cât și digital, materiale video și editoriale dedicate, precum și alte acțiuni de promovare desfășurate de Agenția de Investiții.