Potrivit Primăriei capitalei, întreprinderea a achiziționat din fonduri proprii, două basculante echipate cu dispozitive pentru îndepărtarea zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant, precum și un camion pentru colectarea gunoiului. Valoarea totală a achiziției este de 14 milioane 976 mii de lei, inclusiv TVA. Tehnica specializată a fost achiziționată în baza unui contract încheiat cu JVCA Atrikod d.o.o. din Serbia și East-Test, distribuitorul IVECO în Moldova. Primăria Chișinăului a declarat că, prin intermediul Autosalubritate, va continua modernizarea infrastructurii și a parcului de utilaje pentru o gestionare eficientă și sigură a deșeurilor. // 18.08.2026 — InfoMarket