ANRE: Creșterea prețurilor maxime cu amănuntul pentru benzină (+ 2%) și motorină (+ 1,5%) se datorează creșterii cotațiilor medii Platts

ANRE: Creșterea prețurilor maxime cu amănuntul pentru benzină (+ 2%) și motorină (+ 1,5%) se datorează creșterii cotațiilor medii Platts

Acest lucru reiese din comunicatul ANRE, publicat pe site-ul oficial al Agenţiei. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că în perioada 11 – 24 iulie, prețurile plafon de comercializare a produselor petroliere principale vor constitui: 19,49 lei/litru pentru benzină (inclusiv: 9,23 lei/litru prețul conform cotațiilor, 3,76 lei/litru cota accizului, 3,25 lei/litru marja comercială specifică și 3,25 lei/litru TVA); 17,25 lei/litru pentru motorină (inclusiv: 9,37 lei/litru prețul conform cotațiilor, 1,76 lei/litru cota accizului, 3,25 lei/litru marja comercială specifică și 2,87 lei/litru TVA). În conformitate cu legea privind piața produselor petroliere, prețurile plafon de comercializare cu amănuntul pentru benzină și motorină se calculează în baza cotațiilor medii Platts recalculate în lei moldovenești reieșind din rata oficială medie de schimb a monedei naționale stabilită de Banca Națională a Moldovei în raport cu dolarul SUA pentru ultimele 14 zile calendaristice. Comparativ cu prețurile plafon actuale, în perioada (26.06.2018-09.07.2018) cotațiile medii Platts s-au majorat cu 25,42 USD/tona pentru benzină (+3,64%) și 14,80 USD/tona pentru motorină (+2,29%). Cursul mediu de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA a constituit 16,8275 lei/USD. Astfel, majorarea cotațiilor medii Platts recalculate în lei moldovenești a constituit 0,39 lei/litru pentru benzină și 0,25 lei/litru pentru motorină inclusiv TVA. Potrivit ANRE, Celelalte componente ale prețului plafon, în ultimele două săptămâni, au rămas nemodificate fiind compuse din cota taxei pe valoarea adăugată de 20%, cota accizului de 3,76 lei/litru pentru benzină și 1,76 lei/litru pentru motorină. Marja comercială specifică de 3,25 lei/litru include: prima furnizorului rafinăriei, costurile de transportare şi de asigurare a produselor petroliere pe teritoriul altor țări, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale şi plata pentru emisiile de poluanți, cheltuielile pentru convertirea valutei, cheltuielile de transportare, depozitare şi comercializare a produselor petroliere pe teritoriul țării, alte cheltuieli justificate şi necesare aferente activității de import şi de comercializare a produselor petroliere principale şi profitul din activitatea comercializare cu amănuntul a produselor petroliere. //10.07.2018 — InfoMarket.

Noutați dupa tema