Programul reformelor structurale din Moldova în sumă de 11,2 mil USD a fost lansat, marţi, la Chişinău de Agenţia SUA pentru dezvoltare internațională (USAID)

Programul reformelor structurale din Moldova în sumă de 11,2 mil USD a fost lansat, marţi, la Chişinău de Agenţia SUA pentru dezvoltare internațională (USAID)

Scopul programului, planificat pentru 4 ani, este îmbunătățirea climatului de afaceri şi crearea condițiilor benefice pentru dezvoltarea comerțului în ţară prin asistarea structurilor de stat şi a sectorului privat în procesul de liberalizare a comerțului, aprobarea reformelor structurale şi de business; perfecţionarea comunicării strategice între stat şi business. Ambasadorul SUA, James D. Pettit, a declarat în cadrul ceremoniei de lansare a programului că, SUA sunt mândre de faptul că pot continua asistenţa lansată în 1992 pentru reformele economice din Moldova, consolidarea legăturilor economice cu UE şi alinierea la standarde înalte în domeniul integrării europene, inclusiv în domeniul luptei cu corupţia, asigurarea transparenţei structurilor de stat, asistenţa acordată Moldovei pentru a ocupa un loc destoinic în economia mondială. La rândul său, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a mulţumit Guvernului SUA pentru asistenţă. ”Acest eveniment este unul foarte important pentru noi, în contextul implementării reformelor promovate de Guvernul Republicii Moldova. Cred că doar prin eforturi comune putem aduce Europa la noi acasă, prin asigurarea unui nivel înalt de trai al populației, dezvoltarea economiei naționale, creșterea puterii de cumpărare și a competitivității mărfurilor autohtone”, a declarat ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici în cadrul evenimentului de lansare. La rândul său, şeful Misiunii USAID în Moldova, Ms. Karen Hilliard, a declarat pentru InfoMarket că, unul din scopurile de bază ale noului proiect este asistenţa în crearea unei economii de export, reducerea cheltuielilor pentru business şi creşterea competitivităţii mărfurilor moldoveneşti pe pieţele europene. Ea şi-a exprimat speranţa că, noul proiect va fi cel puţin la fel de bun ca anteriorul (proiectul BRITE cu o valoare de 9 mil USD, implementat de USAID în Moldova în perioada 2012 - 2016). „În prezent, cu susţinerea BRITE industria uşoară este în creştere, industria vinicolă – în creştere, sectorul IT, aşteptăm ca şi ramura turistică să se dezvolte rapid”, a spus oficialul. Potrivit lui Hilliard, există un mare potenţial pentru dezvoltarea de mai departe, în special în domeniul proiectelor cu o valoare adăugată înaltă în agricultură. Moldova trebuie să fie o ţară recunoscută dreptul un producător de mărfuri de calitate înaltă, unde sunt minimalizate cheltuielile de import – export şi cu un mediu concurenţial şi investiţional dezvoltat. Directorul programului reforme structurale al USAID Moldova, Douglas Muir, a declarat că dezvoltarea comerţului este motorul pricipal al creşterii economice şi Moldova are în acest sens perspective extraordinare. // 30.01.2018 - InfoMarket.

Noutați dupa tema