Un nou succes în parteneriatul Avia Invest – Wizz Air. Compania low cost mai aduce o aeronava la Chişinău si lanseaza 5 curse noi directe

Un nou succes în parteneriatul Avia Invest – Wizz Air. Compania low cost mai aduce o aeronava la Chişinău si lanseaza 5 curse noi directe

În urma unei colaborări de succes cu Avia Invest, compania Wizz Air va baza o a doua aeronavă pe aeroportul din Capitală şi va lansa 5 curse directe spre Europa.

 

Astfel, pînă la sfîrşitul anului 2018, Wizz Air va lansa zboruri directe spre oraşele Memmingen (Germania), Dortmund (Germania) şi Copenhaga (Danemarca). Acestea sunt o premieră pentru moldoveni şi oferă noi oportunități accesibile de călătorie între Republica Moldova și restul Europei.

În plus, vor fi operate şi curse directe spre Paris Beauvais (Franţa) şi Bruxelles Charleroi (Belgia). Wizz Air a decis să mărească şi frecvenţa zborurilor deja existente spre mai multe destinaţii.

Noua aeronavă Airbus A320 va sosi pe Aeorportul Internațional Chișinău în decembrie 2018 și va deservi cele 5 rute noi. O altă noutate bună pentru pasagerii, care aleg să călătorească prin Aeroportul Internaţional Chişinău este că unele dintre cele mai solicitate curse din Chișinău: London-Luton, Milan-Bergamo, Venice-Treviso, Berlin-Schönefeld și Rome-Ciampino, vor fi operate mai des. În total, din decembrie 2018 vor fi adăugate în orarul Aeroportului Internațional Chișinău 17 zboruri regulate ale companiei WIZZ AIR. Biletele sunt deja valabile pe website-ul companiei wizzair.com și costă de la 19.99 Euro.

 

Cît priveşte investiţiile totale ale companiei Wizz Air în baza sa de la Chișinău, acestea vor depăşi 200 de milioane de dolari SUA, iar din 2019, prin extinderea operațiunilor cu 68% faţă de anul trecut, compania va oferi pasagerilor Aeroportului Internaţional Chişinău peste 700.000 de locuri, în 13 destinaţii către 8 țări.

 

Odată cu extinderea operaţiunilor la Chişinău, Wizz Air va avea peste 70 de angajați și va mai contribui la angajarea indirectă a peste 500 de persoane. Următoarele sesiuni de recrutare a echipajului de zbor sunt programate pentru 10 iulie, 10 și 22 august la Chișinău.

 

Directorul Avia Invest, Petru Jardan : Anunțul de azi şi anume faptul că cel mai mare operator aerian low cost din Europa Centrală și de Est vine să-și extindă baza la Chişinău subliniază progresele, pe care le-am obţinut în ultimii ani în activitatea Aeroportului Internaţional Chişinău. O bază aeriană în extindere pe orice aeroport contribuie la dezvoltarea economică a întregii ţări, inlcusiv prin oferirea a noi locuri de muncă şi investiţii majore în economia ţării.

Mai mult decît atît, în premieră pentru Republica Moldova am reuşit să aducem curse de zbor directe, cum ar fi spre Danemarca şi anume Chişinău – Copenhaga. Pe lîngă asta, WIZZ Air va lansa mult-așteptatele curse din Chișinău spre Memmingen şi Dortmund (Germania), acestea două fiind iarăşi destinaţii premieră pentru moldoveni.

Diversificarea rutelor aeriene directe din Chişinău spre destinaţiile solicitate de moldoveni este o prioritate a companiei Avia Invest. Prin urmare, oferim tot suportul necesar companiilor precum Wizz Air şi suntem mereu la dispoziţia pasagerilor, care aleg să zboare de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să călătorească spre o multitudine de ţări la tarife low cost şi în cele mai bune condiţii.

 

Diversitatea şi numărul în creştere de zboruri directe din Chişinău vin să confirme faptul că Aeroportul Internaţional Chişinău este unul dintre cele mai competitive din regiune. Mulțumim, totodată şi, partenerului nostru Wizz Air, pentru încrederea acordată şi suntem încrezători că această colaborare va fi una benefică şi de succes“

 

George Michalopoulos, directorul comercial al Wizz AirWizz Air, compania aeriană low-cost numărul 1 în Moldova, își continuă creșterea puternică și creează din ce în ce mai multe oportunități pentru călătorii săi pentru descoperirea Europei la cele mai mici tarife. Astăzi, am anunțat despre noile investiții pentru baza noastră din Chișinău, prin alocarea celei de-a doua aeronave Airbus A320 în decembrie 2018, care va crea noi locuri de muncă. În plus, rețeaua WIZZ din Chișinău va fi diversificată cu 5 rute noi, mult-așteptate, spre Franța, Germania, Danemarca și Belgia, iar 5 dintre rutele existente vor circula mai des. Creșterea noastră continuă în Chișinău consolidează angajamentul Wizz Air în Moldova, orașul și aeroportul din Chișinău şi contribuie la dezvoltarea turismului și industriei ospitalității din Moldova.”

 

În perioada ianuarie – mai 2018, peste 158.000 de pasageri au profitat de tarifele low-cost la zborurile companiei WIZZ AIR, de sistemul simplu de rezervări și servicii excelente la bordul curselor spre și din Chișinău, cu o creștere de peste 33% față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

Noile rute ale WIZZ AIR din Chișinău

 

 

 

 

 

Destinația

 

Zile

 

Începând cu

 

Tarife de la*

 

Paris Beauvais

 

 

Luni, Vineri

 

 

14 Decembrie

 

 

19.99 EUR

 

 

Copenhagen

 

 

Marți, Sâmbătă

 

 

15 Decembrie

 

 

19.99 EUR / 149 DKK

 

 

Memmingen

 

 

Marți, Sâmbătă

 

 

15 Decembrie

 

 

19.99 EUR

 

 

Dortmund

 

 

Miercuri, Duminică

 

 

16 Decembrie

 

 

19.99 EUR

 

 

Brussels Charleroi

 

 

Joi, Duminică

 

 

16 Decembrie

 

 

19.99 EUR

 



 

Creșterea numărului de zboruri din Chișinău

 

 

 

 

 

Destinația

 

Zile

 

Zboruri adiționale pe săptămână

 

Începând cu

 

London-Luton

 

 

Luni (2x), Marți, Miercuri, Joi, Vineri (2x), Sâmbătă, Duminică

 

 

2

 

 

Decembrie 2018

 

 

Milan-Bergamo

 

 

Marți, Miercuri, Joi, Sâmbătă, Dunimică

 

 

2

 

 

Decembrie 2018

 

 

Venice-Treviso

 

 

Luni, Miercuri, Joi, Vineri, Duminică

 

 

1

 

 

Decembrie 2018

 

 

Berlin-Schönefeld

 

 

Marți, Joi, Sâmbătă

 

 

1

 

 

Decembrie 2018

 

 

Rome-Ciampino

 

 

Marți, Miercuri, Joi

 

 

1

 

 

Decembrie 2018

 


Noutați dupa tema