Bogdanka ADAMU: Școala internațională Heritage este un proiect investițional cu  dividende imateriale, dar cele mai valoroase

Bogdanka ADAMU: Școala internațională Heritage este un proiect investițional cu dividende imateriale, dar cele mai valoroase

 Interviul agenției InfoMarket. Prima școală internațională fondată în Moldova – Heritage – s-a deschis oficial pe 22 august 217. La doar opt luni din momentul când s-a pus prima piatră de temelie (6 decembrie 2016). Scepticii nu au crezut că investitorilor și furnizorilor implicați în lucrările proiectului le va reușit să respecte un grafic atât de constrâns. Chiar și așa, deja la mijlocul lunii iunie în școală a intrat administrația, iar pe 22 august Heritage s –a deschis, fiind dotată în totalitate și pregătită să-și primească primii elevi. 


Costul inițial al proiectului a fost de 8 milioane de euro. Școala are o capacitate de 480 de locuri pentru elevii claselor 1-12. Instituția are doi co-fondatori și investitori – Natalia Cecetova (Moldova) și Sinan Bora (Turcia), investițiile comune fiind susținute de Mobiasbanca — Groupe Societe Generale. Directorul  Școlii Internaționale Heritage Heritage, Bogdanka Adamu, a povestit agenției InfoMarket nu doar despre proiect și perspectivele acestuia, dar și despre ce-i așteaptă pe elevi și părinții acestora în prima școală internațională fondată în Moldova. Școala, care și propune să fie asociată în țara noastră cu studiile în baza programului   International Primary Curriculum (IPC) și Cambridge International Education (CIE) (Marea Britanie).
InfoMarket: Din 1 septembrie începeți primul an de studii, dar în afară de construcția edificiului, a fost nevoie și de întocmirea tuturor documentelor pentru studii... 
 
Bogdanka ADAMU: Crearea primei școli internaționale în Moldova a solicitat din partea noastră, alături de angajații Ministerului Educației, o analiză aprofundată a legislației și actelor normative. În premieră se crea o școală de tip nou, care pe de o parte corespunde în totalitate cerințelor programului național de studii, iar pe de altă pare – programelor internaționale IPC și CIE.  
 
InfoMarket: Reiese că în perioada studiilor copiii vor fi supuși unei presiuni duble?  

Bogdanka ADAMU: Am creat un plan de studii unic (Heritage Curiculum), care conține două standarde concomitent: sistemul național și cerințele IPC și CIE. În clasele 1-12, elevii vor studia disciplinele de bază în limba maternă, astfel fiind susținut felul lor de gândire și pusă baza fundamentului educațional național. În paralel, Heritage este înregistrată ca o școală cu studii aprofundate a limbilor străine, ceea ce ne permite să propunem lecții suplimentare dedicate studierii limbii engleze, nu doar ca disciplină, dar și în cadrul altor lecții – sport, muzică, tehnologii în clasele primare, pana în clasa a 5-a. Din clasa a 6-a, studiile se vor desfășura în baza standardelor CIE. În limba engleză, pe care elevii, deja o cunosc suficient, vor fi predate alte discipline cum ar fi matematica, științele (biologia, geografia, chimia, fizica). 
 
La încheierea clasei a 9-a, toți elevii care au atins vârsta de 14 ani, în afară de examenele prevăzute de programul național, vor susține obligatoriu și examenul Check – Point (Key Stage II). Și doar după asta, începând cu clasa a 10-a, este posibilă o presiune dublă, dar numai la dorința elevilor și părinților acestora. Următoarea etapă CEI – Key Stage III, care prevede examene pentru clasa a 11-a, este benevolă pentru elevii noștri. 
 
InfoMarket: Adică, după clasa a 9-a, odată cu susținerea examenului Key – Stage II, studiile CIE pot fi sistate?

Bogdanka ADAMU: Mai degrabă este vorba despre o creștere a responsabilității elevilor și părinților acestora. Da, studiile CIE pot fi sistate, însă toți sunt interesați de admitere la o universitate prestigioasă, inclusiv peste hotare. Potrivit legislației naționale, noi nu avem dreptul să dublăm sarcinile fără acordul elevilor și a părinților lor. Mai mult, în rezultatul examenului Key-Stage-II, elevii urmează să decidă la ce universitate vor să-și continue studiile peste trei ani. 
 
În baza programului Cambridge International Education, elevii încep specializarea din clasa a 10-a. În funcție de universitatea unde va merge în continuare copilul, de țară și chiar de facultatea aleasă, este necesară selectarea corectă a disciplinelor pentru specializare. Diferite facultăți și universități din diferite țări cer discipline diferite. Undeva pentru inginerie se cere fizică, chimie, tehnologii și design, iar în altă parte – matematică superioară. Elevii și părinții acestora trebuie să știe clar acest lucru, până la intrarea copilului în clasa a 10-a. 
 
Rzultatul Key – Stage II (engleza, matematica, științe) este unul detaliat și conturează profilul elevului, care îi scot la suprafață talentele și capacitățile. Acest lucru spune un cuvând greu în alegerea corectă a specializării. În ajutorul copiilor și părinților, angajăm un expert pe orientare profesională. Acest specialist este din Moldova, are studii în Statele Unite, unde a lucrat mulți ani în calitate de specialist în Carrier Giudance. 
 
Vom pregăti elevii noștri treptat pentru acest proces. Anume din aceste considerente, în primul an de activitate școala nu a admis la studii elevi din clasele mari (8-12), dar își propune să educe și elevii și părinții pentru ca să fie înțeles mai bine procesul de admitere la universitățile din alte țări, unde lucrurile nu sunt atât de simple.  
 
InfoMarket: Costul studiilor este de 4000 de euro pe an, plus 250 de euro – taxa de admitere. Vor mai avea părinții cheltuieli suplimentare și planificați să scumpiți studiile pe viitor?
 
Bogdanka ADAMU: Da. Cheltuieli suplimentare vor fi pentru uniforma școlară unică, activity-books. Se achită separat dejunul și prânzul pentru copil, precum și transportul școlar. Practica mondială de susținere a examenelor internaționale CIE prevede obligativitatea achitării examenelor din clasa a 9-a. Costul acestora este stabilit de CIE. De exemplu, în acest an, în unele țări un examen a costat 60 de lire sterline.  
 
Cât ține despre costul studiilor, nu planificăm scumpiri. Evident, mult va depinde și de situația din țară, dar ne dorim ca părinții să dețină un tablou clar al costurilor studiilor în școala noastră.  

InfoMarket: De ce pentru cetățenii Moldovei costul studiilor este de 4 mii de euro pe an, iar pentru copiii angajaților organizațiilor internaționale, a misiunilor diplomatice și corporațiilor – 10 mii euro?  

Bogdanka ADAMU: Întâi de toate, aceasta este practica mondială în astfel de școli. Plus la toate, în procesul de studiu al copiilor, care sunt native speakers, participă doar pedagogi cu calificare internațională, care costă școala mai scump. 
 
Calcularea tarifelor pentru studii pornește de la proiectele realizate. Tindem să stabilim prețul minim, care va permite școlii nu doar să-și acopere necesitățile, dar și să se dezvolte. Heritage este o organizație necomercială. De aceea, toate mijloacele acumulate vor merge la întreținerea școlii, remunerarea cadrelor didactice și non-didactice, returnarea creditului și pentru dezvoltare. Doar după realizarea obiectivelor propuse și respectarea obligațiunilor, va începe recuperarea investițiilor. Investitorii noștri nu-și pun scopul recuperării rapide a banilor. Într-un astfel de caz ei ar fi putut investi într-o afacere profitabilă, care le-ar fi permis să-și recupereze banii în 2-4 ani. Școala internațională nu este o afacere, este un proiect bazat pe autogestiune din contul elevilor și a cadrelor didactice de o calificare înaltă. Totul s-a făcut pentru ca elevii să studieze în cele mai bune condiții și să beneficieze de o educație bazată pe cele mai bune practici internaționale. 
 
InfoMarket: Câte contracte cu părinții ați reușit să semnați cu o săptămână până la 1 septembrie?  

Bogdanka ADAMU: În prezent avem 180 de elevi. După deschiderea oficială mai așteptăm elevi, pe care îi vom întâmpina cu drag. Sunt părinți care au făcut rezervări, sunt părinți care au achitat taxa de înmatriculare. Cred că, oamenii au nevoie de puțin timp pentru a se convinge că ne ținem promisiunile.  
 
InfoMarket: Reieșind din situația la zi, sunt suficienți acești bani pentru deservirea școlii și remunerarea personalului?

Bogdanka ADAMU: Reieșind din planul investițional, în acest an mai putem utiliza bani din investiții, în cazul în care nu înmatriculăm un număr suficient de copii. 

InfoMarket: Câți angajați sunt în școală, de exemplu, pedagogi?  

Bogdanka ADAMU: Numărul total al personalului este de aproximativ 40 de persoane, dintre care peste 30 sunt pedagogi. Când vom crește până la etapa de liceu și vom avea toate cele 12 clase, numărul angajaților va crește până la 100, mare parte dintre care vor fi cadre didactice. În prezent, avem pedagogi din Statele Unite și Marea Britanie, specialiști din Moldova și țările CSI, care au studiat în SUA. Toți sunt instruiți pentru a preda în baza programului International Primary Curriculum. Totodată, am selectat pedagogi de calificare înaltă din Moldova, pregătirea lor fiind principalul criteriu. Planificăm să organizăm cursuri de instruire a întregului corp pedagogic, inclusiv cu stagiuni peste hotare.  

InfoMarket: Infrastructura școlară Heritage presupune sufragerie, bufet, terenuri pentru copii, stadion, sală de sport și bazin. Ultimul, din câte se cunoaște, nu va funcționa în acest an? 
 
Bogdanka ADAMU: Da, bazinul va fi deschis în următorul an de studii. Astăzi prioritatea noastră   este să începem activitatea în baza infrastructrii existente, care este deja asigurată cu toate cele necesare pentru un proces de studii complet.  
 
InfoMarket: De ce s-a ales anume modelul Universității din Cambridge pentru a fi aplicate în țara noastră? Mai există instituții internaționale prestigioase în lume... 

Bogdanka ADAMU: Întâi de toate, ne-am pornit de la programul de studii care este în Moldova și am căutat unul apropiat în școlile internaționale. Au fost analizate foarte multe programe din SUA, Marea Britanie... Cu susținerea unui consultant internațional ne-am oprit la Cambridge. 
 
InfoMarket: Dar la Cambridge se cunoaște că în Moldova s-a deschis o școală, unde elevii vor fi instruiți în baza programului lor?  

Bogdanka ADAMU: Evident că se cunoaște. Ei sunt dispuși să înceapă procesul pentru a ne acredita în calitate de școală oficială Cambridge International Education îndată după ce vom începe procesul de muncă în regim normal. Certificatele și diplomele de studii Cambridge se eliberează doar acolo. Ei ne oferă examenele, supraveghetori pe perioada examenelor, verifică rezultatele și doar după asta eliberează documentele.  
 
InfoMarket: Cu astfel de studii, elevilor din Moldova li se deschid multe perspective la universitățile din lume. Reiese că Heritage pregătește studenți la export?  

Bogdanka ADAMU: Copilului, care obține doar bacalaureatul în Moldova, îi este foarte greu să se înmatriculeze la o universitate prestigioasă din afară. Până atunci el trebuie să petreacă încă 1,5 ani la cursuri intensive  pre-universitare. Pentru absolvenții noștri planificăm programul Key-Stage-IV sau Advanced Level. Adică, susținând examenele, cursul pre-universitar va putea fi susținut de ei la Heritage, după care se vor putea înmatricula la o universitate internațională la magistratură, în anul doi de studii. Heritage nu pregătește studenți pentru export, noi pregătim tineri care pot obține o profesie peste hotare, după care pot reveni acasă, unde să-și aducă aportul în dezvoltarea social – economică a țării, care se află pe calea integrării europene și care face tot ce-i stă în puteri pentru a corespunde nivelului unie țări dezvoltate a secolului 21. Moldova are nevoie de specialiști buni cu o calificare și instruire înaltă. Școala noastră este un instrument al oportunităților pentru generațiile viitoare.  
 
InfoMarket: Reieșind din toate, modelul Heritage presupune implicarea activă a părinților în procesul de studii al copiilor lor. Cum va fi implementat acest lucru?  

Bogdanka ADAMU: Da, desigur. Noi menținem ideea că studiile copilului nu sunt doar responsabilitatea pedagogilor, dar și eforturile elevului și susținerea activă din partea părinților. Ei vor avea acces la toată informația privind programul de studii al copilului lor. Salutăm doleanțele și recomandările din partea părinților pentru îmbunătățirea procesului educațional. Și, evident, vom pleda pentru implicarea părinților în toate treburile școlare pentru consolidarea comunității școlii Heritage. 

Noutați dupa tema