,,Festivalul Peștelui”, primul mare eveniment al sezonului, are loc în satul Nimoreni, raionul Ialoveni

,,Festivalul Peștelui”, primul mare eveniment al sezonului, are loc în satul Nimoreni, raionul Ialoveni

Moldovenii se pot bucura de un nou festival etno-gastronomic. În acest sens, este vorba de ,,Festivalul Peştelui” care se va desfăşura duminică, 9 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, în satul Nimoreni, raionul Ialoveni, pe Stadionul CS NOROC- NIMORENI.
Scopul festivalului rezidă în promovarea consumului de peşte, întrucât acesta este cel mai sănătos aliment din categoria cărnurilor, dar şi al alimentaţiei sănătoase. Nu în ultimul rând, unul din obiectivele manifestației constă şi în promovarea valorilor și a specificului local, cu raportare la gastronomia tradițională.

Astfel, toţi iubitorii de peşte sunt aşteptaţi să participle la evenimentul vizat, în cadrul căruia vor avea oportunitatea să savureze bucate din pește pregătite, inclusiv la fața locului, după rețete tradiționale, dar şi să procure peşte proaspăt chiar din iazurile localităţii.
Programul festivalului include: prezentarea expoziţiei de bucate variate preprate în exclusivitate din peşte (ciorbă din pește, pește la grătar, pește prăjit cu mujdei și mămăligută, pește umplut, pește prăjit cu malai, pește cu legume), workshopuri tematice, meșteșugărit, concursuri cu premii, muzică şi agrement etc.

Este de menționat că ,,Festivalul Peștelui” este la prima sa ediție, organizatorii propunându-și ca acesta să devină o frumoasă tradiție a satului Nimoreni.

Evenimentul este organizat de Asociația Obştească ,,BAȘTINA-NIMORENI”.
Organizator: Natalia Eremia, organizator, telefon: 0692324312, e-mail: bastinasiinimoreneni@gmail.com