Materialele sectiunii

Noua lege privind evidența contabilă va intra în vigoare peste un an – din 1 ianuarie 2019

Noua lege privind evidența contabilă va intra în vigoare peste un an – din 1 ianuarie 2019

Acestea sunt prevederile documentului publicat în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgat de Președintele țării, Igor Dodon. Spre deosebire de legea actuală a contabilității, prevederile noului document vor viza și reprezentanțele permanente ale companiilor nerezidenților, dar și persoanele fizice care vor practica activitate individuală. În același timp, au fost excluse instituțiile publice, finanțate de la buget, pentru că activitatea lor contabilă și raportarea financiară vor fi reglementare de legea privind finanțele publice. Ca urmare, doar structurile de stat cu autonomie financiară vor fi obligate să aplice noua lege a contabilității. Toți subiecții vor fi clasificați pe categorii (companii micro, mici, medii și mari) și grupe (medii, mici și mari, în funcție de veniturile din vânzări, active generale și numărul mediu al angajaților). Legea prevede trei pachete de raportare financiară (redus, simplificat, deplin), în funcție de categorie și necesitățile informaționale ale subiecților care aplică standardele naționale de evidență contabilă. Forma și modul de modul de elaborare a acestora sunt reglementate de standardele naționale din domeniul contabilității. Documentul mai include inovații ce țin de publicarea raportării financiare individuale, a rapoartelor conducerii și de audit care urmează să fie transmise prin poșta electronică sau descărcate în sistemul public al depozitarului de rapoarte financiare, precum și publicate pe site-ul companiei. Pe lângă aplicarea cerințelor directivelor europene din domeniul contabilității, în proiectul de lege dat sunt actualizare noțiunile folosite în contabilitate și raportare financiară, sunt stabilite cerințe clare față de documente primare și raportare financiară, sunt prevăzute cerințele față de persoanele responsabile de evidența contabilă și raportarea financiară din organizație. Este prevăzută responsabilitatea membrilor consiliului directorilor, structurii executive și de supraveghere a raportării financiare, sunt oferite explicații privind perioada de administrare a companiei care diferă de anul calendaristic, dar și în caz de reorganizare și lichidare a întreprinderii.// 05.01.2018 - InfoMarket.

Noutați dupa tema