Materialele sectiunii

Ion Chicu: În 2019, veniturile bugetului public național au crescut, comparativ cu 2018, cu peste 5,25 mlrd lei, inclusiv acumulările la bugetul de stat au crescut cu 3,76 mlrd lei.

Ion Chicu: În 2019, veniturile bugetului public național au crescut, comparativ cu 2018, cu peste 5,25 mlrd lei, inclusiv acumulările la bugetul de stat au crescut cu 3,76 mlrd lei.

Anunțul a fost făcut de premier, care pe pagina sa de pe o rețea de socializare a prezentat unele date ce țin de executarea bugetelor în anul trecut. Șeful guvernului a menționat că veniturile bugetului de stat în 2019 le-au depășit pe cele din 2018 cu 3 mlrd 762 mln lei. Dintre care: cele acumulate de Fisc - au crescut cu 760 mln lei, Vamă – 1 mlrd 486 mln lei, alte venituri – 1 mlrd 372 mln lei. El a atras atenția că în pofida unei reduceri cu peste 17% a cotei cumulative a contribuțiilor de asigurări sociale pentru sectorul privat în 2019 (primele 3 trimestre) față de 2018, veniturile proprii ale acestui buget au crescut cu 764 milioane lei. Iar față de cifra planificată inițial în acest buget - cu aproape 1 miliard de lei. Și veniturile proprii ale fondurilor de asigurări medicale obligatorii au crescut cu 673 milioane de lei. În același timp, acumulările la bugetele locale au depășit indicatorul planificat pentru 2019 cu 205 mln lei, iar comparativ cu 2018, acestea au crescut cu 51 mln lei, deși cota maximă a impozitului pe venitul persoanelor fizice s-a diminuat de la 18% la 12%, iar scutirea personală individuală a crescut de la 11940 lei la 24000 lei pe an. În total, veniturile bugetului public național au crescut în 2019, comparativ cu 2018, cu peste 5,25 mlrd lei. Din această sumă, creșterea datorită colectărilor de impozite și taxe este de circa 4 mlrd lei. Aportul asistenței financiare externe - restul, circa 1,3 mlrd lei. Șeful guvernului a menționat că deficitul bugetului a fost planificat în 2019 la nivel de 6 mlrd lei, iar la sfârșitul anului, in dicatorul a fost de 2,94 mlrd lei (1,4% din PIB), în timp ce limita admisibilă în zona euro este de 3%. Potrivit lui Chicu, absolut toate angajamentele prevăzute de bugetul 2019 au fost îndeplinite până la sfârșitul anului 2019, iar soldurile în conturile BPN la sfârșit de an au fost suficiente pentru a finanța, chiar începând cu primele ore ale anului 2020, toate plățile. Inclusiv salarii, pensii, alocații, dar și acel suport de 700 de lei, pentru circa 600 mii de cetățeni.//09.01.2020 — InfoMarket.

Noutați dupa tema